Selectează o Pagină

Despre Ziua Internațională Yoga

Yoga United: Dincolo de diferențe

Universală prin aplicabilitatea sa, yoga înseamnă “uniune”. Este o practică ce trece dincolo de diferențe, dezvăluind asemănările dintre sufletele noastre dincolo de limite impuse de rasă, sex, preocupări sociale sau convingeri religioase. Yoga abordează diferențele dintre noi ca pe nişte oportunități de a ne mări orizonturile, dezvăluindu-ne o cale către transformarea completă a ființei umane, pe toate nivelurile sale de manifestare.

Yoga are ceva de oferit pentru fiecare – de la condiție fizică, echilibru mental si emoțional, până la culmile realizării spirituale.

Aceasta este o oportunitate unică de a ne uni în spiritul yoga, prin intermediul evenimentului universal din 21 iunie in fiecare an.

Ziua Internațională Yoga – 21 iunie

Pe 11 decembrie 2014 Organizația Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție (susţinută de mai mult de 170 de state membre) privind sărbătorirea Zilei Internaționale Yoga.

În calitate de coordonator al acestui proiect, Federația Internațională de Yoga și Meditație – ATMAN invită oamenii și toate școlile de yoga din lume să se alăture în spiritul iubirii, al acceptării și al unităţii spirituale la sărbătorirea acestei zile speciale, care coincide cu solstiţiul de vară, duminică, 21 iunie 2015.

Activitățile spirituale realizate la unison în toată lumea de grupuri foarte mari de oameni sunt un exemplu al angrenării Federaţiei ATMAN în stimularea evoluției spirituale a umanității. Așa cum s-a demonstrat prin studii științifice (vezi Proiectul Conştiinţei Globale – Global Consciousness Project – al Universităţii Princeton), acest gen de acțiuni la unison poate avea un impact masiv asupra ambianţei energetice a planetei noastre. Cercetătorii din cadrul Federaţiei ATMAN au folosit generatoare aleatoare de evenimente (Random Event Generators) pentru a demonstra efectul global al practicii yoga și al meditațiilor la unison.

Majoritatea şcolilor din cadrul Federaţiei ATMAN, care operează în 35 de țări din întreaga lume, vor lua parte la acest eveniment. Yoghinii experimentaţi și nou-veniți sunt bineveniţi să participe la evenimente comunității. Acțiunea noastră la unison generează efecte.

Federația Internațională de Yoga și Meditație – ATMAN

ATMAN-logo-300x300

Federația Internațională de Yoga și Meditație – ATMAN Federația Internațională de Yoga și Meditație – ATMAN își propune să prezinte și să promoveze yoga în formele ei tradiționale  prezentând nu numai tehnici fizice, dar şi principiile esențiale ezoterice ale acesteia.

Yoga este o știință exactă a dezvoltării personale, având puterea de a transforma în bine fiecare aspect al vieții tale.

Federaţia ATMAN consideră că yoga nu este și nu poate fi un sport. Este mult mai mult decât o modalitate de „a fi în formă”. Având în vedere că tehnicile sale sunt naturale, adecvate pentru structura noastră, logice și foarte eficiente, ele pot fi practicate de oricine, indiferent de vârstă, credințe, religie, convingeri, statut social și pot fi adaptate la starea de sănătate.

Practica yoga autentică poate duce la o transformare completă a ființei umane.Yoga ne învață că viața este mult mai mult decât o sumă de coincidențe și că suntem cu adevărat stăpânii destinului nostru.

Federaţia ATMAN sărbătorește unitatea dintre știință și spiritualitate. Având o aplicabilitate practică imediată, programa sa îmbină în mod cuprinzător învățăturile din yoga tradițională cu căile spirituale autentice din întreaga lume. Această adevărată știință spirituală este transmisă printr-un sistem atotcuprinzător care promovează adevăratele valori sacre, spre binele tuturor oamenilor.

Metoda spirituală a Federaţiei ATMAN a fost aplicată cu rezultate excelente de zeci de mii de oameni din întreaga lume. Științifică, progresistă și ancorată în cea mai profundă tradiție spirituală a planetei noastre, această metodă este ușor de abordat de oamenii moderni și conduce la o transformare spirituală profundă a celor care perseverează.

» Mai multe despre Federația Internațională de Yoga și meditație – ATMAN